"> SofistiCAT – Salonul Internațional Felin București, între 28-29 septembrie - Zoom ARAD

SofistiCAT – Salonul Internațional Felin București, între 28-29 septembrie

Zoom Arad
Peste 200 de pisici din toate colțurile lumii vor putea fi admirate la SofistiCAT – Salonul Internațional Felin București, care va avea loc în zilele de 28-29 septembrie  în Pavilionul C 6 din complexul Romexpo, București.
Deschis în ambele zile, între orele 10-17, Salonul Internațional Felin integrează cele mai importante două organizații mondiale ale crescătorilor de feline: Fédération Internationale Féline (FIFe) și The International Cat Association (TICA).
Publicul va avea astfel ocazia de a cunoaște două sisteme de arbitrare – FIFe (european) și  TICA (american) – și, în egală măsură, posibilitatea de a admira exemplare feline care nu sunt prezente în evenimentele dedicate unui singur sistem. La această ediție, vizitatorii vor putea admira în premieră un exemplar din rasa MINUET- pisica cu picioare scurte.
SofistiCAT are ca principale puncte de atracție competițiile “BEST IN SHOW”, în care cele mai frumoase pisici se vor întrece pentru un loc pe podium.  Două prestigioase jurii internaționale vor evalua superbele exemplare de pisici din rasele Abysiniană, Albastru de Rusia, Bengaleza, British Shorthair, British Longhair, Burma, Devon Rex, Don Sphynx, Peterbold, Exotică, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiană de Pădure, Orientală, Persană, Ragdoll, Singapura, Sphynx, Scottish Fold, Minuet.
Vizitatorii vor putea participa la o tombolă specială, având ca premii centre de joacă pentru pisici, iar pentru copii va fi deschis un atelier de pictură pe față. În cadrul evenimentului, vor fi disponibile, la prețuri promoționale, produse și accesorii destinate atât pisicilor (hrană, igiena, joacă), cât și iubitorilor acestora (bijuterii, tricouri, poșete).
Prețul unui bilet de intrare este de 12 lei, pensionarii au bilet redus la 6 lei, iar copiii au acces gratuit.
Comentarii pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sorin Negrei:˝Vinga este prima comună din județ unde s-a organizat un PICNIC - Festival˝

Primarul comunei Vinga, Sorin Negrei, nu a rămas nepăsător nici la doleanțele tinerilor din comună de a organiza un festival așa ca la oraș, însă acasă la ei, în parcul din fața Primăriei, un  ˝Picnic Festival˝ , un eveniment dedicat prieteniei și socializării.  Sorin Negrei, primarul comunei Vinga:˝Este pentru prima […]
%d blogeri au apreciat: