"> Primul amical în Turcia: UTA – Racing Luxemburg  3-1 - Zoom ARAD

Primul amical în Turcia: UTA – Racing Luxemburg  3-1

Zoom Arad

Victima „Bătrânei Doamne” a fost Racing, formația de pe locul 9 în prima divizie a Luxemburgului, într-un joc în care stafful tehnic utist i-a „uitat” pe bancă doar pe juniorii Hrezdac și Opric.

Primul test al „roș-albilor” în Turcia s-a disputat pe ploaie și vânt. Bineînțeles, temperaturile nu se compară cu cele de iarnă de acasă. Moise și Isac au pus imediat în pericol buturile adverse, însă și Iacob a avut o intervenție salvatoare la o contră a celor de la Racing. Scorul s-a modificat în minutul 20, atunci când Tomozei a fost faultat în careu și același Moise nu a greșit de la punctul cu var. Apoi, mijlocașul împrumutat de la Astra a trecut la serviciu, iar Buhăcianu a fost precis la finalizare din interiorul careului.

Era minutul 28, iar scorul se putea rotunji până la pauză dacă Ioniță și Buhăcianu nu ar fi tras pe lângă, iar Oroian în portar. Utiștii se aflau în poziții clare de gol, astfel că scorul reprizei a rămas 2-0.

Cu doi jucători proaspeți pe teren și la lumina reflectoarelor, Campioana Provinciei a continuat să atace. A fost rândul lui Bustea să rateze o situație imensă cu o reluare în transversală la pasa lui Buhăcianu, după care Isac a fost și el imprecis la capătul unei acțiuni personale pornită de la 30 de metri de buturile luxemburgheze. După o oră de joc, Laszlo Balint a operat și alte schimbări, dar golul cu numărul trei a fost opera a doi titular. Bustea a pasat din stânga și Buhăcianu a apărut la întâlnire pentru golul său cu numărul doi în acest meci: 3-0 (min. 64). Racing a redus din avantaj 4 minute mai târziu, la o fază la care Bolboașă a atins ușor mingea trimisă din interiorul suprafeței de pedeapsă. David Miculescu a irosit ultima șansă a partidei, cu 6 minute înainte de final, șutul său de la 18 metri mergând exact în brațele goalkeeperului advers.

Așadar, UTA începe cu dreptul seria de amicale din Antalya. Următorul adversar al „roș-albilor” va fi Yenysey Krasnoyarsk, din eșalonul secund rus, sâmbătă de la ora 11.

Formații:

UTA: Iacob (46 Bolboașă) – Tomozei (72 A. Rus), Ilie (78 E. Pașcu), Melinte (60 Crișan), Roumpoulaku (65 Ciucur) – Oroian (46 Miculescu, 85 Gavrilă), Moise (65 Pușcaș), Isac (78 Vulturar), Bustea (65 Ursu) – Ioniță (60 Jebari), Buhăcianu (65 C. Rus).

Racing Union: Ruffier – Camara, Da Silva, Hennetier, Nyssen, Dos Santos, Zinga, Simon, Birk, Dembele, Omrani, Pereira.

 

syrsa: sportarad.ro

Comentarii pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

PNL Arad și-a prezentat candidații pentru alegerile din acest an în fața a cinci mii de simpatizanți

PNL Arad și-a lansat candidații pentru președintele Consiliului Județean, Primăria Municipiului Arad,  Primăriile din județ și Parlamentul României. La eveniment au participat aproape cinci mii de membri și invitați, printre aceștia din urmă numărându-se vicepreședintele PNL, Ben Oni Ardelean și Nicolae Robu, primarul Timișoarei și președintele PNL Timiș, născut la […]
%d blogeri au apreciat: