"> Președintele României, Klaus Iohannis, participă la a 74-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite - Zoom ARAD

Președintele României, Klaus Iohannis, participă la a 74-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Zoom Arad

Președintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 24-26 septembrie, delegația României la cea de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, în Statele Unite ale Americii. 

Tema actualei sesiuni a Adunării Generale este ,,Stimularea eforturilor multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educația calitativă, acțiune climatică și incluziune”., potrivit Administrației Prezidențiale. Cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU a debutat la data de 17 septembrie şi are o durată de un an, segmentul de dezbateri generale la nivel înalt fiind cel mai important eveniment anual de diplomaţie multilaterală.

 Președintele Klaus Iohannis, în calitate de șef al delegației României, va susține miercuri, 25 septembrie, în jurul orei 9:15 (ora locală), declarația națională în plenul Adunării Generale, în a doua zi a segmentului la nivel înalt al dezbaterilor generale. Președintele României va participa, de asemenea, la Forumul Politic la Nivel Înalt (High Level Political Forum) pe tema „Accelerarea implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”.  Președintele Klaus Iohannis va susține tot miercuri, 25 septembrie a.c., o intervenție în cadrul sesiunii tematice ,,Leaders Dialogue 5 – Partnerships for Sustainable Development”, care se va desfășura între 15:00-16:00 (ora locală).

Forumul este primul summit ONU dedicat Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, după adoptarea Agendei 2030 în septembrie 2015. În cadrul Forumului, șefii delegațiilor naționale vor evalua progresele în implementarea Agendei 2030 și vor trasa coordonatele următorului ciclu de patru ani, crucial pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030. Participarea la Forum este o oportunitate pentru România de a prezenta progresele la nivel național în vederea implementării Agendei, inclusiv rolul regional asumat prin organizarea unor evenimente care să promoveze parteneriate regionale în acest scop. Totodată, vor fi prezentate experiența și bunele practici pentru a spori eficacitatea, responsabilitatea și caracterul participativ în realizarea progreselor la toate nivelurile privind îndeplinirea Agendei 2030.

Programul Președintelui Klaus Iohannis mai cuprinde o serie de evenimente formale consacrate în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale ONU: participarea la recepția de bun-venit oferită de Secretarul General al ONU în onoarea șefilor de delegații, la recepția oferită de Președintele Consiliului European, Prim-Vicepreședintele Comisiei Europene și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, precum și la recepția oferită de Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump, cu prilejul celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. În marja participării la Adunarea Generală a ONU, Președintele României va avea și o serie de întâlniri bilaterale, detalii despre acestea urmând să fie comunicate ulterior.

Comentarii pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

˝Păstrătorii Tradițiilor˝din Șicula și Formației ˝Spicul˝ Olari sunt marii câștigători ai trofeelor de la festivalul-concurs județean de folclor ˝La izvoare˝

Festivalul-concurs județean de folclor ˝La izvoare – cântece, jocuri și obiceiuri populare din vatra satului arădean˝, ediția a X-a 2019, s-a desfăşurat la Teatrul Clasic ˝Ioan Slavici˝, în data de 22 septembrie, și a adunat sute de iubitori ai folclorul autentic arădean. S-au acordat mai multe premii, după cum urmează: […]
%d blogeri au apreciat: