"> PNL a câștigat meritat alegerile locale în județul Arad - Zoom ARAD

PNL a câștigat meritat alegerile locale în județul Arad

Zoom Arad
˝PNL a câștigat meritat alegerile locale în județul Arad. Meritat, pentru că spre deosebire de ceilalți competitori nu s-a limitat la ironii și atacuri pe Facebook, la o persiflare permanentă, la o miștocăreală arogantă și jignirea superioară a celorlalți. A muncit zilnic, și nu doar în ultimele luni, s-a organizat politic și a făcut administrație eficient. Raportat la asta, diferența de aprox. 40% la nivelul județului dintre PNL și următorii clasați este firească și reflectă probabil și o reacție a arădeanului la politicienii de Facebook, sclipitori în postări dar inerți (să nu spun inexistenți) în rest, guralivi dar nimic mai mult, dar și la rezultatele administrației județene, la care mă refer.
Cei care au pretins schimbarea în Arad au omis un singur lucru: că nu au ce pune, pe cine pune în locul PNL. S-au dovedit foarte nepregătiți, superficiali, iar ironia pișcătoare și agresivitatea verbală nu au fost asociate cu un program, fie el și oarecare. Enunțurile scurte nu sunt un proiect administrativ, cel mult un slogan electoral… Au pierdut pe mâna lor, nu a unui PNL care probabil putea fi înfrânt, ca la Timișoara sau la Brașov, dacă acești adversari nu s-ar fi raportat la asta ca la o joacă on-line sau un experiment apriori inutil.
După aceste alegeri, mi se pare evident că arădenii au răspuns (în număr mai mic decât mă așteptam) la rezultatele administrației județene și au taxat (în număr mai mare decât se așteptau cei în cauză) aroganța și nepriceperea adversarilor PNL. Nu Falcă sau Cionca sunt vinovați că USR sau PSD au fost neconvingători și incapabili să își motiveze și mobilizeze electoratul. Arădenii au realizat că dacă spui despre PNL că este un partid infect (așa cum s-a spus) nu te face implicit mai frecventabil; dacă spui că este un partid incompetent, nu te face mai calificat să conduci Aradul; iar dacă spui că vei dezinfecta străzile pe care au umblat liberalii în Arad (așa cum, incredibil, chiar s-a afirmat) nu demonstrezi că ești cu nimic mai decent decât cei pe care îi disprețuiești, cu absolut nimic.
Concluziile acestor alegeri sunt că în ochii arădenilor contează și ce faci, nu doar ce spui, că ocara nu rezolvă totul, că nu este suficient să îți amintești o dată la patru ani că vrei binele Aradului și că politica nu este despre cine jignește mai tare, ci despre cine muncește, găsește soluții mai bune și este capabil să le comunice mai convingător.
P. S.: În imagine este harta politică a Aradului, după alegerile de ieri. Predomină zdrobitor galbenul PNL, pigmentat cu câteva pete roșii – PSD, câteva puncte verzi – UDMR, niște independenți, câte un primar de la Pro România și Partidul Puterii Umaniste. Este al treilea tur de scrutin, după prezidențiale și europarlamentare, când nicio localitate nu a fost câștigată în județul Arad de USR.¨ a scris pe facebook directorul de comunciare al Consiliului Județean Arad, Andrei Ando.
Comentarii pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Aradul a rămas liberal, PNL a câștigat din nou alegerile locale!

˝Stimați arădeni, #construim_împreună! Aradul a rămas liberal, PNL a câștigat din nou alegerile locale! La această oră, deși numărarea voturilor merge greu, este evident că PNL are un nou mandat la primăria Arad. Este în curs numărarea voturilor pentru președintele Consiliului Județean Arad și am mare încredere că și aici […]
%d blogeri au apreciat: