"> Percheziții la PSD Arad și DRDP Timișoara - Zoom ARAD

Percheziții la PSD Arad și DRDP Timișoara

Zoom Arad

Dirceția Națională Anticorupție a răspuns oficial despre perchezițiile din Timiș și Arad, de la PSD și DRDP.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2016-2019”, a trimis printr-un comunicat Direcția Națională Anticorupție.

În cursul zilei de 09 decembrie 2019, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județelor Timiș și Arad, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție”, a transmis DNA

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a mai transmis Direcția Națională Anticorupție.

Comentarii pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Florin Tripa, deputat PSD a fost audiat la DNA în calitate de suspect

”Este un dosar în lucru mai complex pe DRDP Timișoara. Mi s-a dat calitate de suspect pentru trafic de influență, că aș fi favorizat numirea în funcție a unui domn, cu care nu mai am o relație cu dânsul din 2016, chiar am fost certați, dar și că s-ar fi […]
%d blogeri au apreciat: