"> Ludovic Orban anunță prioritățile guvernului: autostrada Iaşi-Târgu Mureş și autostarda Sibiu-Pitești - Zoom ARAD

Ludovic Orban anunță prioritățile guvernului: autostrada Iaşi-Târgu Mureş și autostarda Sibiu-Pitești

Zoom Arad

Construcţia autostrăzilor Iaşi-Târgu Mureş şi Sibiu-Piteşti sunt două dintre marile priorităţile ale Guvernului, a declarat, vineri, la Iaşi, premierul Ludovic Orban.

Prezent la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române, şeful Executivului a arătat că ambele autostrăzi „sunt fundamentale pentru a asigura legătura între provinciile istorice”.

„Obiectivul nostru este ca, prin exerciţiul financiar multianual 2021-2027, autostrada Unirii să fie finanţată din fonduri europene, atât studiul de fezabilitate, cât şi construcţia. Există două mari priorităţi: autostrada Unirii şi autostrada Sibiu-Piteşti, care sunt fundamentale pentru a asigura legătura între provinciile istorice şi, mai ales pentru dumneavoastră, ca să asigure cu adevărat conectarea la reţeaua de transport europeană pe profil de autostradă. Mai mult decât atât, deja pregătim, ştiţi foarte bine că preşedintele României a fost acela care a organizat Reuniunea celor trei mări la care s-au pus bazele unei finanţări a unui proiect de autostradă care să asigure legătura nord-sud, în estul Uniunii Europene. Şi acest proiect, care corespunde în cea mai mare parte cu Coridorul IX Pan European, va face obiectul străduinţelor şi eforturilor noastre pentru a obţine finanţare şi pentru a-l finaliza”, a afirmat Orban.

Acesta a dat asigurări că, în următoarea şedinţă de guvern, proiectul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş va fi transferat de la Comisia de Strategie şi Prognoză la Ministerul Transporturilor.

„Nu noi suntem cei care am inventat un PPP (n.r. – parteneriat public-privat) ca să mai tragem de timp câţiva ani şi i-am pus pe unii care nu au nicio legătură cu construcţia autostrăzii, respectiv Comisia de Strategie şi Prognoză. E ca şi cum ai pune un profesor de drept să construiască autostrăzi… Marţi, în şedinţa de guvern vom adopta ordonanţa de urgenţă prin care vom încheia parteneriatul public-privat şi vom muta de la Comisia de Strategie şi Prognoză acolo unde este locul, la Ministerul Transporturilor, obligaţia de a gestiona acest proiect”, a adăugat Ludovic Orban.

Totodată, premierul a vorbit de necesitatea modernizării liniei de cale ferată care leagă nordul ţării de Bucureşti.

„De asemenea, am prevăzut – şi cu siguranţă vom realiza acest lucru – să asigurăm modernizarea căii ferate, a reţelei principale a căii ferate care traversează Moldova, lucru care nu a fost făcut niciodată, prin achiziţionarea celei mai moderne tehnologii care asigură reparaţia capitală sau modernizarea acolo unde este necesar”, a mai spus prim-ministrul Orban.

Comentarii pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

8 miliarde euro fonduri europene pentru educaţie, cercetare şi competitivitate în perioada 2021-2027

Prezentă la Bruxelles pentru o serie de reuniuni de lucru la Comisia Europeană, Carmen Moraru, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, a declarat că România va dispune de 8 miliarde de euro pentru următoarele categorii: educație, cercetare și competitivitate. „De altfel, ministrul Marcel Boloş a propus şi două tipuri […]
%d blogeri au apreciat: