"> Iustin Cionca: Zece proiecte în valoare de 40 de milioane de euro vor intra în finanțare în perioada următoare - Zoom ARAD

Iustin Cionca: Zece proiecte în valoare de 40 de milioane de euro vor intra în finanțare în perioada următoare

Zoom Arad

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a organizat astăzi o conferință de presă pentru prezentarea unui număr de zece proiecte, în valoare de 40 de milioane de euro, care intră în finanțare în perioada următoare în județul Arad, prin Programul Operațional Regional. La conferința de presă au fost invitați să participe directorul general ADR Vest, Sorin Maxim, rectorul Universității „Aurel Vlaicu”, Ramona Lile, primarii orașelor Ineu, Curtici, Lipova, Pecica, Sebiș, Sântana și primarul comunei Semlac. Printre proiecte se numără cumpărarea de tramvaie noi în municipiu, construirea de locuințe la Ineu și Lipova, modernizarea unor școli, amenajarea unor centre de orașe și a unor spații pentru petrecerea timpului liber, extinderea rețelei de apă și canalizare.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat:

„A fost nevoie de șapte ani și de schimbarea mai multor guverne pentru a se ajunge în situația de astăzi, pe care o pot numi fericită: aprobarea de către Guvern a supracontractării tuturor proiectelor aflate în rezervă în cadrul POR pe axele prioritare 3 (3.1.C) – Eficiență energetică – Iluminat public, 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile pentru municipiile reședință de județ, 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale și 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii. Decizia supracontractării vine ca urmare a demersurilor realizate prin Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (ROREG). La nivelul Regiunii Vest, acest lucru înseamnă că vor putea fi supracontractate în total 90 de proiecte care se aflau în rezervă, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 223,80 milioane euro. Ele urmează să continue procesul de evaluare și selecție în vederea contractării. Supracontractarea va conduce la creșterea valorii proiectelor contractate în Regiunea Vest, care va ajunge la 1,13 miliarde euro – fonduri europene nerambursabile și o rată de contractare de 176,04% ținând cont de alocarea financiară a regiunii – 643,65 milioane euro fonduri nerambursabile (FEDR și buget de stat). În total, Regiunea Vest va beneficia de o alocare suplimentară de fonduri în valoare de aproape 500 de milioane de euro, în plus față de alocarea financiară inițială.

Acești bani puteau fi deja folosiți demult, iar obiectivele realizate din aceste investiții, fie că vorbim despre școli, iluminat public sau anvelopare de clădiri, să fie deja în folosință. Însă doar guvernul PNL a înțeles că există o soluție și a acționat rapid, să încerce să salveze în ultima clipă ceea ce încă mai poate fi salvat. Eu sper că lucrurile se vor mișca și se vor organiza în timp util licitațiile și lucrările, să nu fim nevoiți să returnăm banii către Uniunea Europeană.

În altă ordine de idei, descentralizarea Programului Operațional Regional la nivelul regiunilor de dezvoltare, pentru viitoarea perioadă de programare 2021-2027, este o măsură de eficientizare a atragerii fondurilor europene, măsură luată de Guvernul PNL. Astfel, beneficiarul nu mai trebuie să meargă la București pentru aprobarea proiectelor sau contractelor de finanțare. Este firesc să se întâmple așa, pentru că și decizia trebuie să fie mai aproape de cetățean, dar și birocrația trebuie să fie mai suplă, în vederea accelerării absorbției de fonduri.

Noi, la Arad, vă putem da un exemplu în care deciziile care se iau la București împiedică una dintre cele mai importante investiții pe drumurile județene. Nu ne putem apuca nici acum de tronsonul de drum județean Arad-Horia-Șiria, pentru care avem banii în cont. De la depunerea proiectului și până astăzi, când suntem în reevaluarea ofertelor participanților la licitație, au trecut 1184 zile. Probabil vă mai amintiți că această situație ne-a determinat la sfârșitul anului trecut să pledăm pentru schimbarea legislației în domeniu și aducerea deciziilor cât mai aproape de Consiliile Județene și de Primării, care îi reprezintă în mod direct pe cetățeni. Vă reamintesc că în decembrie 2019 am sesizat în mod public deficiența legislativă și am solicitat să fie de urgență corectată. Este pentru mine o bucurie să văd că Guvernul PNL a preluat observația din teritoriu și a hotărât Descentralizarea Programului Operațional Regional la nivelul regiunilor de dezvoltare!

Vă informez, de asemenea, că am solicitat, la București, să ni se aprobe supracontractarea pe AXA 6 privind finanțarea modernizării drumurilor județene, pentru că județul Arad are nevoie de bani pentru finalizarea șoselei de centură a municipiului, probabil una dintre cele mai consistente lucrări de acest fel din vestul țării, pentru că presupune și realizarea unei piste de biciclete, a unor sensuri giratorii, a unui pasaj peste calea ferată (care va decongestiona traficul spre și dinspre comuna Vladimirescu), a unui pod nou peste Mureș, la Fîntînele. Pe aceeași axă, vor intra în lucru drumurile județene Mișca-Berechiu-Apateu și Lipova-limită județ Timiș. În total, doar cele trei proiecte însumează aprox. 60 km de drumuri județene care vor fi modernizate. Încă o dată, regret faptul că fostele guverne nu au avut înțelepciunea să permită finanțarea lucrărilor, pentru că astăzi poate deja circulam pe aceste drumuri!

Viitoarea perioadă de programare 2021-2027 înseamnă, pentru județul Arad, proiecte în infrastructura rutieră sistemul de sănătate publică, reabilitarea și a modernizarea instituțiilor de cultură, investiții în clădirile de patrimoniu. Și la acest capitol fac o paranteză: din fonduri europene modernizăm clădirea de pe B-dul Revoluției 81 și sala în care s-a discutat despre Marea Unire, în noiembrie 1918. Suntem unul dintre Consiliile Județene care s-au aplecat asupra fiecărui domeniu din paleta lor de activitate, generând reforme vizibile și investiții necesare. Am avut bani puțini de la buget, dar i-am completat, și cu sprijinul ADR, cu fonduri europene consistente.

În final, le mulțumesc partenerilor noștri de la ADR, domnului director Sorin Maxim, pentru susținerea în dezvoltarea județului Arad. Astăzi prezentăm 10 proiecte care însumează 40 milioane euro, pentru zece primării și o instituție de învățământ superior. Asta înseamnă dezvoltare, asta înseamnă modernizare, asta înseamnă că împreună construim un județ puternic și primitor”.

Cele zece proiecte sunt:

-achiziția de încă patru tramvaie noi de capacitate mare în municipiul Arad și încă 6 vagoane de tramvai de capacitate medie;

-îmbunătățirea calității vieții populației orașului Curtici prin investiții în înființarea unei creșe și a unui centru social pentru persoane vârstnice, precum și modernizarea unei străzi;

-reabilitarea și mansardarea școlii cu clasele I-IV la Ineu, transformarea în locuințe sociale a unei foste cazarme militare, respectiv construire și dotare centru cu funcțiuni culturale și recreative

-extindere rețele de apă-canal și modernizare drumuri, la Ineu;

-îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Lipova;

-îmbunătățirea infrastructurii educaționale, oferirea unor posibilități de petrecere a timpului liber de calitate și modernizarea infrastructurii urbane în orașul Pecica;

-îmbunătățirea calității vieții în orașul Sebiș;

-realizarea locuințelor colective sociale pe str. Unirii, în orașul Sântana, respectiv amenajarea parcului Europa;

-modernizarea, reabilitarea, dotarea și extinderea școlii generale nr. 6 din comuna Semlac;

-reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea clădirii Corp A de pe str. Paul Chinezul nr. 10, de către Universitatea „Aurel Vlaicu”.

Comentarii pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cristian Feieș, candidat la Primăria Sebișului: împreună, prin muncă, dezvoltăm orașul!

Cine este Cristian Feieș, candidatul PNL la funcția de primar al Sebișului? Am 33 de ani, m-am născut la Arad iar când aveam 7 ani, familia mea s-a mutat la Sebiș. După 26 de ani de când locuiesc aici, pot spune că sunt adoptat de această localitate și sunt foarte […]
%d blogeri au apreciat: