"> Iustin Cionca: Respect profund pentru implicarea celor din prima linie a luptei pentru sănătatea arădenilor - Zoom ARAD

Iustin Cionca: Respect profund pentru implicarea celor din prima linie a luptei pentru sănătatea arădenilor

Zoom Arad

Stimate cadre medicale din județul Arad,

Vă mulțumesc că în aceste momente grele pentru fiecare dintre noi, dovediți încă o dată umanism și profesionalism! Suntem într-o situație în care diferența dintre viață și moarte o face, în primul rând, devotamentul dumneavoastră! Și ne-am convins că sunteți, cu adevărat, profesioniști pe care Aradul se poate baza!
Au început să sosească echipamentele necesare pentru protecție și intervenție, de la București și, pe plan local, prin Rețeaua Solidarității, respectiv alte companii, asociații sau persoane fizice care se implică, într-o mobilizare extraordinară a întregii comunități arădene. Distribuim materialele pe măsură ce ajung la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Ne dorim să protejăm cât mai mult cadrele medicale și pacienții, printr-o colaborare cu toți cei care susțin activitatea Spitalului. Este încă dificil, dar lucrăm permanent la asta.
Stimate cadre medicale, medici, asistenți, infirmiere, brancardieri, personal auxiliar, știu că aveți așteptări, sunt justificate! Le mulțumesc tuturor celor care fac eforturi – cei din administrația locală, societate civilă, mediul de afaceri – pentru asigurarea necesarului, într-un context național și internațional dificil.
Nu este ușor pentru nimeni, respect profund implicarea dumneavoastră, a celor din prima linie a luptei pentru sănătatea arădenilor.
Vă doresc sănătate, să avem forța și puterea să ne facem cu toții treaba cât mai bine, pentru binele arădenilor!

Comentarii pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Avem 22 de decese din cauza coronavirusului în România

Cazul 18: Femeie în vârstă de 76 ani, din judetul Cluj, internată în data de 20.03.2020 în Spitalul Huedin. Pacienta a fost  transferată în data de 22.03.2020 în secția ATI a  Spitalului de Boli Infectioase Cluj, după ce a fost confirmată cu COVID-19. Pacienta avea afecțiuni pre existente: hipertensiune arterială, diabet zaharat. […]
%d blogeri au apreciat: