"> Iustin Cionca: ˝Am oferit Medalia ˝Crucea Centenar˝ ca un gest de respect și recunoștință pentru cei care se implică și contribuie la bunul mers al societății˝ - Zoom ARAD

Iustin Cionca: ˝Am oferit Medalia ˝Crucea Centenar˝ ca un gest de respect și recunoștință pentru cei care se implică și contribuie la bunul mers al societății˝

Zoom Arad

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a oferit Medalia ,,Crucea Centenar” unui număr de 11 concesionari OMV-Petrom, ca urmare a implicării în modernizarea secției Pediatrie II, din Cadrul Spitalului Clinic Județean Arad.  

Distincția a fost oferită în prezența doamnei Anamaria Popa Nyeki, președintele Asociației ,,Cetatea Voluntarilor”, care organizează strângerea de fonduri și gestionează lucrările, a domnului Mircea Onel, director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și a doamnelor Simona Dumitra,  medic-șef secție Pediatrie II, respectiv Drăgoiu Georgeta, asistent șef Pediatrie II.

,,Ne bucurăm să vă anunțăm că suntem de astăzi parteneri cu 18 stații OMV-PETROM din municipiul și județul Arad în proiectul #cudragpentruviitor! Împreună vom construi, pentru toți copiii din municipiu și județ, camere sterile destinate secțiilor de Pediatrie!”, a declarat președintele Asociației „Cetatea Voluntarilor”, Anamaria Popa Nyeki.

,,Când administrația și societatea civilă își unesc forțele se produc rezultate spectaculoase pentru comunitate. Am oferit distincția de astăzi ca un gest de respect și recunoștință pentru cei care se implică și contribuie la bunul mers al societății. Trăim într-o bicrocrație cruntă, de aceea încurajez donațiile către ONG-urile care se implică în problemele comunității. Prin aceste ONG-uri lucrările sunt mult mai rapide, iar datorită faptului că nu sunt condiționați de oferta celui mai mic preț cum este administrația publică, și calitatea lucrărilor este de multe ori superioară”, a subliniat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Au primit Medalia ,,Crucea Centenar”: Țolea Ovidiu (O&A Invest SRL), Horel Petri (Petri Oil Management), Tamaș Codin (SC Radco West Srl), Darius Barbu (Sc Barbu West Consulting Srl), Adrian Ștefan Pop (SC STEPADEL OIL SRL), Dan Orodan (SC ORMADA BUSINESS OIL SRL), Ursoi David Dănuț (S.C. N&D BUSINESS OIL S.R.L), Csiki Istvan (S.C. ROLY WEST TEAM S.R.L), Teodora Fericean (SC DORANIK MOTORS SRL), Cristina Marc (SC Crivani Oil 2016 SRL) și Anghel Lucian Ioan (Atena Oil SRL).

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a acordat anterior Medalia Centenar și altor investitori care au făcut donații pentru modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Comentarii pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Răzvan Cadar: ¨Încurajăm arădenii să citească!˝

Pregătim o serie de activități potrivite pentru toate gusturile și vârstele la «Noaptea albă a bibliotecii»!!! Această manifestare a devenit deja o frumoasă tradiție în cadrul Bibliotecii Județene «Alexandru D. Xenopol», instituție aflată în coordonarea noastră.  Pentru a încuraja arădenii să citească, Consiliul Județean a stabilit ca în această zi […]
%d blogeri au apreciat: