Candidatul la Primărie din partea PNL, Sergiu Bîlcea, a discutat cu șeful FRF pe tema omologării arenei „Francisc Neuman”. În Calea Aurel Vlaicu, lucrările au fost reluate de zece zile de firma Drast, iar ritmul de lucru i-a dat curaj lui Bîlcea să solicite o primă vizită a Comisiei de Verificare și Omologare la Arad pentru începutul lunii viitoare.
Iată și mesajul public al actualului vicepereședinte al Consiliului Județean Arad: ”Am participat împreună cu Ionel Bulbuc, viceprimarul Aradului, la o întâlnire cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, în care am cerut prezenţa echipei de omologare a stadionului pentru începutul lunii aprilie, în aşa fel încât în iulie să poată găzdui jocuri de fotbal. Propunerea noastră a fost primită cu deschidere şi am încredere că vom primi sprijinul FRF pentru tot ce înseamnă stadionul Aradului. Astăzi am fost pe teren să văd cum decurg lucrările. Tabelele şi turnicheţii au fost comandaţi deja, am văzut o echipă de 70 de muncitori care lucrează intens. Cer un efort tuturor, firmei, funcţionarilor, pentru a avea în timp util stadionul pregătit pentru jocuri de fotbal în prima ligă. Asigurăm toate condiţiile necesare pentru ca UTA şi Aradul fotbalistic să ajungă acolo unde merită: pe prima scenă a fotbalului”.